Golgheterul campionatului a trimis mingea mult peste poarta lui Jesus Fernandez de la punctul cu var și a fost imediat consolat de colegi. Immediat după ratarea sa, camerele TV l-au surprins pe Costel Gâlcă vizibil neliniștit la marginea terenului.
În prelungirile meciului, în minutul 90+10, brazilianul Tailson a marcat pentru 2-0 după o fază încâlcită în careul oltenilor lui Costel Gâlcă.
Universitatea Craiova a ratat șansa de a egala liderul Universitatea Cluj și rămâne pe locul trei în Superligă, cu 15 puncte, la egalitate cu Dinamo și la un punct distanță de următoarea clasată, Oțelul Galați.
În următoarea etapă, oltenii vor juca chiar pe terenul liderului U Cluj, în timp ce Poli Iași, care urcă pe locul zece, se va deplasa la Arad pentru meciul cu UTA.
Cu șase goluri marcate în nouă meciuri, Alex Mitriță este golgheterul campionatului. Mijlocașul a mai înscris un gol pentru Universitatea Craiova în preliminariile Conference League.
Site-urile de specialitate îi oferă fotbalistului în vârstă de 29 de ani o cotă de piață de patru milioane de euro.
Source link