Fostul atlet a fost invitatul lui Andru Nenciu în emisiunea Poveștile Sport.ro, difuzată de Sport.ro și VOYO, unde a spus public și cum i-a fost anulată, fără un motiv real, participarea la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004. Alexandru Mihăilescu a reușit să îndeplinească baremul prin care să își asigure ”biletul” pentru Grecia, doar că i s-a spus că nu va face deplasarea pentru că nu are șanse la medalie!
Alexandru Mihăilescu nu a fost lăsat să participe la Jocurile Olimpice!
Mihăilescu a continuat să tragă și apoi, să încerce participarea la Jocurile Olimpice de la Londra, doar că nu a realizat baremul și ulterior a decis să se retragă, să plece în Statele Unite ale Americii. Acolo, unde trăiește de mai bine de 10 ani, unde a dat vieții alt curs, fiind antrenor de fitness în New York.
”Au fost multe momente de cumpănă, de când eram mic au fost. M-am calificat la Europene, apoi mi-au spus că nu mai merg. Atunci, fiind copil, fiind în perioada BAC-ului, a trebuit și să merg la școală, pentru că știam că nu mai merg la Europene. M-a afectat mental, dar am continuat!
La fel a fost și la Olimpiada de la Atena. Am făcut baremul de calificare, iar după Campionatele Europene mi s-a spus că nu merg pentru că nu am șanse de medalie. Eu am avut Standardul A de participare, dar era nevoie pentru calificare doar de Standardul B.
M-a dat înapoi foarte mult acel moment, dar eram tânăr și am zis că voi merge la Londra, la Olimpiadă. Din nefericire, nu m-am calificat pentru Londra și aia a fost”, a spus Alexandru Mihăilescu în emisiunea Poveștile Sport.ro.
Alexandru Mihăilescu, fost atlet la 60 de metri garduri și 110 metri garduri pentru România
Mihăilescu, care a avut cel mai bun timp la 110 metri garduri – 13.55, iar 7.68 cel mai bun rezultat la 60 de metri garduri, revine în România în fiecare an pentru a-și vizita prietenii și familia. Întrebat dacă s-ar întoarce definitiv în țară, în ciuda dezamăgirilor trăite, fostul sportiv se gândește serios să o facă.
În anii în care a activat în sport, Alexandru Mihăilescu a fost component al clubului Steaua, iar un gust amar i-a lăsat și conducerea de la acea vreme a echipei din Ghencea, care nu s-a arătat prea interesată de momentul în care a anunțat că vrea să dea un nou curs vieții și să plece în America, după ce i-a fost promis un grad în Armată și nu l-a primit.
Source link