Scorul a fost deschis de echipa “Regelui”, printr-o execuție remarcabilă a lui Denis Alibec, în minutul 60. Bucuria Farului a fost umbrită 22 de minute mai târziu, când Gicu Grozav a marcat ultimul gol al meciului, după o lovitură liberă.
Echipa lui Topal a marcat și în minutul 33, prin Mihnea Rădulescu, dar golul nu a fost validat după verificarea VAR.
La finalul celor 90 de minute, Mihnea Rădulescu, marcatorul golului anulat, a făcut declarații la microfon. Winger-ul în vârstă de 18 ani a recunoscut că meciul a fost dificil, dar este fericit că echipa sa a obținut măcar un punct.
Întrebat despre golul anulat, Rădulescu crede că a fost nedrept.
“A fost destul de greu. Îmi pare foarte rău că am ajutat echipa doar în măsura în care am putut, din cauza golului anulat. Oricum, portarul nu avea ce să facă. Dacă VAR-ul a decis asta, asta e, luptăm în continuare.
Sincer, a fost mascat, dar contează în primul rând dacă mingea a avut contact cu portarul sau nu. Am trimis mingea în plasa laterală și, chiar dacă erau trei portari, tot nu ar fi putut s-o scoată.
Acesta e, golul a fost anulat. Îmi fac treaba și muncesc în continuare pentru a marca în meciul următor. Misterul mi-a oferit întreaga încredere, mereu mi-a spus să dau totul, să dau totul.
Întotdeauna sperăm și luptăm până la ultimul meci al campionatului. Dăm totul pentru a intra în play-off, poate chiar și în cupele europene”, a declarat Mihnea Rădulescu, după meci.
Source link