Câștigătoarea dublei manșe se califică în grupele competiției, iar Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, îi vede favoriți pe adversari.
Dan Petrescu: “Sunt clar mai buni decât noi, îmi dau fiori brazilienii lor. În România n-avem ca ei”
“Indiferent ce zic, eu sunt mereu criticat. Când am spus de cei de la Ballkani că sunt o echipă foarte bună, râdeau toți de mine. Știți ce atacanți avea atunci Ballkani? Juca în dreapta Korenica, care e titular la noi. Vârf era Rrahmani, vândut cu 6 milioane și Krasniqi, în stânga, 3 milioane, cât a luat Rapid pe el. Aia era echipă slabă? Fundaș dreapta era Thaqi, care e acum la noi.”
“Pafos cred că e alt nivel față de Ballkani. Acești brazilieni, pe care băieții i-au văzut acum, ne dau fiori. Sunt jucători de clasă, în opinia mea. Au bani mulți, buget, patronul este foarte bogat. Au luat un director sportiv din Italia și sunt salarii de 500.000, 600.000, 800.000 de euro. Normal că ai pretenții!”
Noi, în România, doar cu vorba. Vorbim, batem pe toată lumea… se spune că mă plâng. Nu mă plâng! Cu tot respectul, noi nu avem jucători în România cum are Pafos. Eu aș vrea să nu-i vedeți, să fie slabi, aș vrea să greșesc, dar o să vedeți jucătorii brazilieni din Cipru ce valoare au. Au câștigat 3-0 cu Omonia, o echipă foarte valoroasă. Campionatul din Cipru este cam la fel ca al României, poate chiar peste, pentru că se investește mult.
Trebuie să facem un joc perfect ca echipă. Nu trebuie să cedăm, nu trebuie să ne gândim că nu avem șanse. Au mai fost meciuri ale mele la CFR Cluj în cupele europene în care n-am avut șanse – cu Sevilla, cu Lazio, cu Rennes, cu Celtic, cu Slavia. Foarte, foarte multe, dar am ieșit învingători. Trebuie să regăsim acel spirit. Individual ei sunt mai buni, asta e clar, inclusiv jucătorii noștri au văzut asta, dar ca echipă trebuie să fim mai buni decât ei. Cu spirit și un joc colectiv bun, organizat avem șansa noastră”, a explicat Dan Petrescu în conferința de presă.
Cine este Pafos FC, adversara lui CFR Cluj din play-off-ul Conference League
Pafos a terminat sezonul trecut din Cipru pe locul 5, însă s-a calificat în competițiile europene din postura de câștigătoare a Cupei.
Echipa antrenată de spaniolul Juan Carlos Carcedo a fost eliminată în turul 1 Europa League de Elfsborg (2-8, la general), iar ulterior, în turul 2 și 3 Conference League, a trecut de Zalgiris (4-2, la general), respectiv ȚSKA 1948 Sofia (5-2, la general).
Pafos a avut un singur jucător cipriot titular în meciul cu ȚSKA 1948 Sofia. Adversara lui CFR Cluj are nu mai puțin de 25 de străini în lot, printre care șapte brazilieni și mijlocașul român Vlad Dragomir.
Source link