Inspecția Muncii a dat 73 de amenzi în valoare de peste 570.000 de lei în urma unor controale făcute la firme din domeniul jocurilor de noroc și pariuri, în perioada 25 mai-1 iunie.
Potrivit unui comunicat al Inspecției Muncii, au fost făcute 330 de controale în urma cărora au fost dispuse 125 de sancțiuni contravenționale, din care 73 de amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 570.300 de lei, din care 400.000 de lei pentru muncă nedeclarată.
De asemenea, au fost identificate 20 de persoane care lucrau fără forme legale.
„Am primit semnale privind desfășurarea activităților în jocuri de noroc și pariuri. Cele mai frecvente sesizări privesc angajarea personalului, transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților, durata timpului de muncă și munca suplimentară, întocmirea evidenței orelor de muncă prestate de salariați, repausurile periodice, cel săptămânal și de sărbătorile legale, stabilirea și acordarea drepturilor salariale, dar și munca de noapte, care a făcut obiectul celei mai recente modificări aduse Codului Muncii, prin menționarea situațiilor în care persoanele în cauză nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte. Pentru deficiențele constatate, inspectorii de muncă au dispus măsuri cu termene concrete de remediere și al căror mod de îndeplinire va fi monitorizat”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.
Cele mai frecvente neconformități constatate au fost nerespectarea obligației privind încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă și înmânarea unui exemplar al contractului salariatului, încălcarea, de către angajator, a obligației privind evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru și supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidențe, nerespectarea obligației referitoare la acordarea repausului de 24 de ore după o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore, dosare de personal incomplete sau nerespectarea obligației de a elibera o adeverință de vechime pentru salariați la încetarea activității.
Source link