Prezent la meciul dintre Steaua și FCU Craiova, fotoreporterul Sport.ro a surprins în imagini starea defectuoasă a covorului de iarbă. Antrenorii Daniel Oprița și Marius Croitoru au fost și ei nemulțumiți și suprinși de starea terenului pe care Stanciu &co. vor juca contra lituanienilor.
“S-a făcut un mâl, care se prinde de ghete, e greu să-ți menți echilibrul”, a declarat Daniel Oprița. “Gazonul e slab, s-au jucat multe meciuri. Nici clima nu l-a ajutat. Mai sunt și alte echipe în situația asta, în care suntem noi. Asta este, trebuie să ne adaptăm, dar pentru noi, care jucăm acasă, ne dorim să avem un gazon mai bun. În prima repriză am construit, dar în repriza a doua nu s-a mai putut juca nimic. Mai joacă și echipa națională, ne gândim și la ei, pentru că… Când vor veni și vor vedea ce e aici… Trebuie să se adapteze. Sper să-și mai revină gazonul până atunci, cât e pauza asta. Să arate mai bine. Poate îl va mai ajuta și vremea. Nu am discutat cu cei din conducere, pentru a se schimba gazonul, pentru că ar trebui să joci în altă parte două-trei meciuri. Nu știu ce decizie se va lua. Schimbarea gazonului necesită două luni de zile, trebuie decopertat complet, s-a făcut un mâl, care se prinde de ghete, e greu să-ți menți echilibrul. Nu e ușor. Ați văzut și la Galați e aceeași situație ca la noi.”
“Nu cred că e timp să se rezolve pentru meciul naționalei, arată jalnic”, a adăugat Marius Croitoru. Antrenorul Craiovei a fost și el nemulțumit de situația găsită în Ghencea, unde spune că se află un stadion de nivel european, dar un gazon execrabil. “Nu numai pe noi ne-a încurcat starea gazonului, pentru că și Steaua este o echipă dinamică, o echipă care pasează și care vrea să joace fotbal. E și normal că și pentru ei este un impediment. Nu e ușor să joci pe un teren… E păcat de ce este în afară, toată arena. Cred că ar fi meritat mult mai mult din punctul acesta de vedere, în primul rând echipa gazdă. Cu siguranță că cei care se ocupă de mentenanță vor rezolva problema. Nu este ușor să joci două meciuri pe săptămână pe el și cu căldurile acestea. Sunt ferm convins că vor rezolva treaba aceasta. Dar nu cred că e timp să se rezolve până va juca naționala României, peste o săptămână. Nu cred că e timp, arată jalnic. Pentru o echipă națională, din punctul meu de vedere, trebuie mult mai mult. În primul rând pentru oaspeți, pentru echipa vizitatoare, e clar că terenul arată jalnic. Gazonul e stricat, în rest totul e la standarde europene.”
Source link