Gigi Becali: “Îți dai seama ce hal de fotbaliști sunt ăștia?!”
De departe, cel mai dur discurs al lui Gigi Becali a fost îndreptat împotriva atacantului Daniel Popa, căruia i-a reproșat o eroare uriașă care se putea transforma într-un gol pentru echipa lui Marius Măldărășanu.
Și Marius Ștefănescu s-a aflat pe lista țintelor lui Gigi Becali. Patronul roș-albaștrilor i-a reproșat fotbalistului venit de la Sepsi că “a uitat fotbalul”.
“Am avut mare încredere în Tavi Popescu, că face, că drege, ziceam că ne punem baza în el, și Tănase… Dai numai mingea în spate. Tănase, numai mingea în spate. Ce să facem, asta-i treaba, ăsta-i fotbalul românesc, nu există valoare. Naționala a ajuns cu mare noroc, nu avem valoare, dacă echipa care a câștigat campionatul pierde cu 0-2 la Sibiu, ce valoare are campionatul ăsta, ce valoare are FCSB?
Hal de fotbalist (n.r. Daniel Popa), are mingea în careu, vine mingea la el singur și zice ’hai că dau pasă să dai gol’, el Popa. Vine mingea la el și dă la cinci metri la adversar. Îți dai seama ce hal de fotbaliști sunt ăștia? E chestiune de valoare. E de râs. Tu îți dai seama așa ceva? Nu îți vine să crezi!
Am dat 1.3 milioane pe un fotbalist (n.r. Marius Ștefănescu), care nici nu e fotbalist, nu l-am văzut fotbalist. Ei joacă la echipele mici, când ajung la FCSB… Ce să facem, dar o scoatem noi la capăt. Se descurcă el, Tănase. Le zic și eu că nu au valoare ca să se învețe minte”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Source link