De data aceasta, Dayro nu a mai marcat din acțiune, ci dintr-un penalty, în minutul 84 (VIDEO AICI), și este unul dintre liderii în topul golgheterilor din actualul campionat, cu 5 reușite alături de alți trei fotbaliști, la care se adaugă și 3 pase decisive.
“DAYRO DAYRO DAYRO GOLEADORRRRR”, a postat Once Caldas pe pagina oficială de Facebook a echipei.
Fostul atacant de la Steaua/FCSB (în perioada 2008-2010) a ajuns astfel la 342 de goluri top-level înscrise în întreaga carieră și își continuă cursa pentru stabilirea recordului mult visat, acela de a deveni cel mai bun marcator all-time din istoria fotbalului columbian.
“Dayro Moreno este la doar cinci goluri distanță să facă istorie. Îl poți numi cum vrei, poate să joace și beat sau mahmur, dar adevărul este că Dayro, la cei 39 de ani ai săi, încă înscrie gol după gol”, a notat Futbol Intacto.
Topul golgheterilor columbieni all-time
1.-2. Victor Aristizabal (ex-Valencia, Sao Paulo, Santos, Cruzeiro, retras în 2007) și Radamel Falcao (ex-River Plate, FC Porto, Atletico Madrid, AS Monaco, Manchester United, Chelsea, Galatasaray, în prezent la Millonarios Bogota) – 346 de goluri
3. Dayro Moreno – 342 de goluri
4. Carlos Bacca (ex-Club Brugge, Sevilla, AC Milan, Villarreal, Granada, în prezent la Atletico Junior Barranquilla) – 335 de goluri
Cele 342 de goluri marcate de Dayro Moreno, 13 dintre ele la Steaua/FCSB
135 de goluri la Once Caldas
57 de goluri la Atlético Nacional
50 de goluri la Tijuana
34 de goluri la Millonarios
22 de goluri la Bucaramanga
13 goluri la Steaua/FCSB
Foto: Once Caldas
Source link