Scoțienii nu se vor baza pe internaționalul român în acest sezon, iar acesta a fost deja trimis la echipa a doua a clubului, unde a bifat deja câteva meciuri. Chiar și așa, Ianis Hagi nu va lipsi de la lotul național în primele meciuri cu Mircea Lucescu selecționer.
Potrivit Fanatik.ro, Ianis Hagi va fi convocat de ”Il Luce” pentru meciurile din luna septembrie ”în proporție de 99 la sută”. Acesta s-a aflat deja pe lista preliminară cu convocările stranierilor, anunțată în urmă cu mai bine de o săptămână.
Ianis Hagi a fost o piesă importantă pentru Rangers în sezonul 2020-2021, când echipa a câștigat titlul în Scoția. Atunci, internaționalul român a fost cel mai bun pasator al echipei.
Motivul pentru care Philippe Clement (50 de ani), antrenorul lui Rangers, nu l-ar include în planurile sale este legat de contractul pe care românul îl are cu echipa sa, scrie publicația scoțiană rangersreview.co.uk.
Dacă va mai prinde un meci la Rangers, Ianis Hagi va atinge borna de 100 de partide pentru gruparea de pe Ibrox Stadium și clubul trebuie să îi mărească automat salariul, așa cum Sport.ro a anunțat în exclusivitate încă de săptămâna trecută.
În prezent, Hagi Jr. câștigă 22.000 de lire sterline pe săptămână, iar dacă va atinge borna de 100 de meciuri la Rangers, venitul său va crește la 28.000 de lire pe săptămână.
În plus, pe lângă clauza pe care Rangers încearcă să o ”dribleze”, scoțienii ar trebui să mai plătească un bonus consistent către fostul club al lui Ianis Hagi, Genk, potrivit unei înțelegeri pentru care cele două cluburi au bătut palma în 2020, când a fost realizat transferul său, mai notează sursa citată.
Source link