Fanii giuleșteni au făcut iureș după remiza cu Gloria Buzău. Dezamăgiți de felul în care se prezintă echipa în debutul noului sezon, după ultimul fluier al lui Horațiu Feșnic, fanii giuleșteni au izbucnit și și-au vărsat furia pe jucătorii Rapidului, dar și pe antrenorul Neil Lennon.
Suporterii le-au adresat înjurături jucătorilor și unii dintre fotbaliști au fost chiar scuipați de proprii fani, conform GSP. Printre scandările suporterilor alb-vișinii s-au auzit: ”Demisia, demisia”, dar și ”Afară din Giulești”.
Gloria Buzău – Rapid 1-1. Rapid a început mai bine partida și, după zece minute, Jayson Papeau a reușit să deschidă scorul, după o pasă foarte inspirată a lui Claudiu Petrila. Pe finalul primei reprize, buzoienii puteau restabili egalitatea, dar Matos a trimis cu capul puțin pe lângă poarta apărată de Siegrist.
După pauză, Papeau putea face dubla, dar a trimis din prima puțin peste poartă. Scorul final a fost stabilit în minutul 77, când Constantin Budescu a transformat un penalty obținut după ce Andrei Borza a respins cu mâna în interiorul careului.
Pe final, giuleștenii puteau trece din nou în avantaj, însă Sălceanu a respins de pe linia porții un șut al lui Albion Rrahmani.
Source link