Suporterii lui Dinamo l-au criticat dur pe Gigi Becali pentru lipsa de umanitate și empatie. Fanii dinamoviști și-au arătat susținerea față de Adrian Șut, iar pe pagina de Facebook ”Dinamoviști Adevărați” a apărut o postare în acest sens.
”Rivali, nu dușamni! Immediat după partida de duminică seară de pe Arena Națională, jucătorul FCSB, Adrian Șut, a primit vestea îngrozitoare a decesului tatălui său. CONDAMNĂM FERM declarațiile patronului FCSB, lipsite de orice umanitate și empatie: “Meme e acolo, mi-a zis că îl înmormântează joi şi că Şut vine vineri. I-am zis: «Băi, Mihai, eu nu accept asta». Ce datină? Și mie mi-a murit tata, la revedere. A murit, l-am îngropat, la revedere! I-am zis joi să vină încoace, că el voia să vină vineri. Nu! Joi să vină şi vineri la antrenament” – Gigi Becali. Condoleanțe, Adrian Șut!”, notează fanii “câinilor”.
Șut nu a făcut deplasarea la Glasgow pentru meciul cu Rangers (joi, 22:00). În ziua respectivă, mijlocașul își va conduce tatăl pe ultimul drum. Fotbalistul și-a dorit să revină la antrenamentele lui FCSB începând de vineri, însă Gigi Becali nu a fost de acord, transmițându-i ferm că trebuie să se întoarcă la București încă de joi.
Aceasta a fost reacția și decizia controversată a lui Gigi Becali în legătură cu situația lui Adrian Șut.
Source link