În ordonanța procurorilor se arată că în iulie 2024, Bogdan Vasiliu, în calitate de director general al C.S. Rapid, ar fi pretins de la G.M.M., om de afaceri, suma de 200.000 de euro pentru a facilita atribuirea unor contracte de închiriere a cantinei și restaurantului aparținând C.S. Rapid și de servire a meselor sportivilor clubului, anunță DNA.
Potrivit procurorilor, din suma totală solicitată, Vasiliu Bogdan ar fi primit suma de 30.000 de euro în conturile personale și 348.103 lei, echivalentul a aproximativ 70.000 de euro, prin conturile societății controlate de el. Diferența de 100.000 de euro urma să fie primită pe parcursul derulării contractelor de servire masă, câte 10.000 de euro lunar, până la achitarea acestei sume.
De asemenea, inculpatul Vasiliu Bogdan ar fi urmat să primească un procent de 33% din profitul obținut de societatea care urma să deruleze contractul cu C.S. Rapid, precum și plata unor „salarii” pentru inculpatul Radu Marian-Florin și o altă persoană apropiată de inculpatul Vasiliu Bogdan, în cuantum de 7.000 lei, respectiv 3.500 lei lunar, pentru aceeași perioadă.
În baza unei înțelegeri anterioare avute cu inculpatul Vasiliu Bogdan și cu omul de afaceri câștigător al licitației, inculpatul Radu Marian-Florin i-ar fi ajutat pe aceștia să deconteze sume de bani de la C.S. Rapid prin întocmirea unor situații lunare fictive (pontaje) care să ateste că firma ar fi servit sportivilor C.S. Rapid un număr mult mai mare de porții decât cel real.
De asemenea, inculpatul Radu Marian-Florin ar fi acceptat să primească sume de bani ce fuseseră pretinse de Vasiliu Bogdan în schimbul atribuirii contractelor de închiriere cantină și restaurant aparținând CS Rapid și de furnizare masă pentru sportivii clubului.
Source link