În orașul Marii Uniri, FCU Craiova s-a înclinat, în urma loviturilor de departajare, în fața unei ambițioase echipe de liga a treia.
Sărbătoare la Alba Iulia, după ce FCU Craiova a fost învinsă la penalty-uri. A fost 1-1 încă din minutul 54, când gazdele au restabilit egalitatea; la penalty-uri, s-a ratat o singură dată, craiovenii părăsind competiția încă din turul patru, chiar dacă, anul trecut, au ajuns până în faza sferturilor Cupei României.
Fotbalul își caută renașterea în Alba Iulia, oraș care se mândrește cu un loc 6 obținut în Divizia A, în 2004. În acest sezon, echipa-simbol a județului Alba caută egalarea celui mai lung traseu avut în istorie în Cupa României, anume semifinala atinsă în 1991.
În 1991, Unirea Alba Iulia rata calificarea în finala Cupei României după un 3-4 cu Universitatea Craiova (4-0 la Craiova și 3-0 la Alba Iulia), iar craiovenii aveau să câștige trofeul după un ultim act finalizat scor 2-1 în detrimentul Selenei Bacău.
Alexandru Pelici, reverență către public, dar și către propria echipă: „Ne dedicăm nouă această calificare”. „Ne bucură această calificare. E un prim obiectiv atins. Am crezut în șansa noastră, ne-am jucat-o și am avut noroc în momentele în care a fost nevoie de noroc. Când îndrăznești și speri și crezi, parcă și soarta ne ajută. Când spun soartă mă refer și la spectatorii care au venit azi în tribune. Au fost momente extraordinare, pe care le-am mai trăit când am mai fost aici. Sperăm ca Unirea să reînvie. Le dedic spectatorilor această calificare. E o satisfacție foarte mare, mă bucur pentru acești copii, pentru că au demonstrat că pot juca de la egal la egal cu orice echipă,” a declarat Alexandru Pelici, la finalul partidei, conform Alba24.
Corvinul Hunedoara este câștigătoarea en-titre a Cupei României.
Source link