Liga Națiunilor | Victorie la limită pentru România în Lituania. Tricolorii obțin a patra victorie consecutivă.

Echipa națională de fotbal a României a învins greu echipa Lituaniei, cu scorul de 2-1 (1-1), marți seara, pe Stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas, în Grupa a 2-a din Liga C a Ligii Națiunilor.

Răzvan Marin (18 – penalty) și Denis Drăguş (65) au adus a patra victorie consecutivă a tricolorilor în această campanie, după ce balticii au deschis scorul prin Armandas Kucys (7 – penalty), relatează Agerpres.

Meciul de la Kaunas, desfășurat pe un teren greu, a început practic de la 1-0 pentru gazde, după un penalty primit ușor pentru un presupus henț la Andrei Rațiu, la centrarea lui Lasickas. Kucys (7) a transformat și balticii au trecut în avantaj.

România a preluat controlul jocului și Man (10) a fost blocat în extremis de Gertmonas, portarul Universității Cluj.

În min. 17, același Man a executat un corner, iar Gineitis a comis henț în propriul careu, România egalând din penalty prin Răzvan Marin (18).

Drăguș s-a aflat în prim plan de două ori în prima repriză, dar a tras pe lângă poartă (25), în încercarea de a găsi colțul lung, iar apoi Gertmonas a respins lovitura sa de cap după un corner (30).

Gazdele au avut ultimele ocazii din prima repriză, prin Slivka (44), care a reluat peste poartă cu latul de la 12 metri, și prin Lasickas (45+1), la cărui șut din marginea careului a fost respins cu emoții de Niță.

În partea secundă, echipa antrenată de Mircea Lucescu a avut o primă oportunitate la șutul puternic al lui Mihăilă (53), de la circa 30 de metri, deviat în corner. La rândul său, Man (61) a șut pe lângă de la 22 de metri.

Golul victoriei echipei României, care a evoluat în albastru în acest meci, după multă vreme, a fost marcat la capătul unei faze spectaculoase: Lituania a avut o lovitură liberă din marginea careului nostru, s-a executat în zid, iar Drăgușin a plecat vijelios pe contraatac, i-a pasat lui Man, care l-a angajat pe Drăguș, iar acesta a marcat pe lângă Gertmonas (65).

Balticii au căutat egalarea în ultima parte a meciului, în timp ce tricolorii au încercat să dea lovitura și să se desprindă pe tabelă.

Olaru (86) a șutat din marginea careului, dar Gertmonas a prins.

În min. 87, Paulauskas era să profite de o neînțelegere între Drăgușin și Niță, dar nu a reușit să trimită mingea spre poartă.

Ultima ocazie a gazdelor a fost ratată de „veteranul” Cernych (90), care a șutat din marginea careului, razant cu vinclul.

Kosovo a dispus de Cipru cu 3-0 și rămâne la trei puncte în spatele României, înaintea ultimelor meciuri din campanie, România – Kosovo (15 noiembrie) și România – Cipru (18 noiembrie).

Liga Națiunilor 2024/25 va avea efect direct și asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naționale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Top Casinos

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Descoperă experiența captivantă a Betano Casino, cu sute de jocuri de noroc online, sloturi video, ruletă și blackjack live, oferind premii mari și distracție nelimitată. Intră acum în lumea jocurilor de cazino la Betano!

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

© Copyright 2025 O-CASINO
Powered by WordPress | Mercury Theme