Louis Munteanu a cerut să meargă la conferință după scandalul cu Dan Petrescu: “Vreau să spun acest lucru în public!”

Sâmbătă, la meciul cu Petrolul (0-0), Dan Petrescu l-a introdus pe Louis Munteanu în minutul 46, însă l-a înlocuit în minutul 90+4, cu câteva zeci de secunde înainte ca jocul să se încheie. Antrenorul a declarat după meci că avea impresia că atacantul este accidentat.

Louis Munteanu nu a primit deloc bine schimbarea, gesticulând nervos și refuzând să dialogheze cu Dan Petrescu. Cinci zile mai târziu, fotbalistul cumpărat de la Fiorentina a cerut să apară în fața presei și să lămurească lucrurile.

Munteanu și-a prezentat scuzele pentru reacția de la Ploiești, spunând că reacția la adresa lui Dan Petrescu a fost greșită și că nu îl caracterizează. Atacantul a invocat numărul mare de jocuri din ultima perioadă și faptul că a suferit o accidentare musculară, una despre care ar fi aflat abia ulterior.

“Vreau să vorbesc și eu despre ce s-a întâmplat la meciul cu Petrolul. Am vrut să vin în fața dumneavoastră pentru că n-am avut o reacție corectă față de Mister. Vreau să spun și public că îmi pare rău față de Panin, față de Mister, față de colegi și față de toți oamenii din club.

N-am avut o reacție bună. A fost o reacție urâtă care nu mă caracterizează. Într-adevăr, am simțit la picior că am o leziune. N-am avut în viața mea o problemă musculară și n-am știut să gestionez situația cum trebuie. Probabil că și d-asta m-a scos Mister din teren – pentru că îmi vrea binele. Știu că el m-a dorit foarte mult aici și cu siguranță nu a vrut să îmi facă rău.

Îmi cer scuze față de toată lumea din club. Nu a fost o reacție corectă. Îmi place să câștig, cu mentalitatea asta am fost de mic – să fiu câștigător. Probabil și d-asta am avut această reacție. Îmi pare rău încă o dată.

N-am putut să mă uit la imagini (n.r – din momentul schimbării). Nu mă recunoșteam. Eu nu sunt acel tip de jucător. Mie îmi place să câștig, nu îmi place să pierd deloc. Probabil au fost mai mulți factori – am avut multe meciuri, inclusiv la echipa națională, a mai fost și problema la picior și poate din acest motiv am reacționat așa.

Eu joc fotbal de plăcere, sunt cu inima deschisă la CFR și îmi doresc să câștig fiecare meci. Nu e nicio presiune. Sunt așteptări, dar eu zic că am făcut-o cu brio până acum, am jucat foarte bine și cu siguranță o să joc și mai bine de acum încolo”, a spus Louis Munteanu.

În primă fază am crezut că am o febră musculară, dar de prin minutul 60 simțeam din ce în ce mai tare. Am o leziune de gradul 1 și sper să revin cât mai repede posibil. Mă simt din ce în ce mai bine și sper să revin rapid” a mai spus Munteanu.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Top Casinos

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Descoperă experiența captivantă a Betano Casino, cu sute de jocuri de noroc online, sloturi video, ruletă și blackjack live, oferind premii mari și distracție nelimitată. Intră acum în lumea jocurilor de cazino la Betano!

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

© Copyright 2025 O-CASINO
Powered by WordPress | Mercury Theme