Deși cu cote bune de piață, cei doi nu au avut viață lungă în Polonia. Klaesson și Sourlis au fost dați afară de Raków după nici două luni, fără să apuce să evolueze măcar un minut pentru club!
Primul concediat a fost portarul norvegian, fost internațional U21 pentru țara sa. Potrivit presei din Polonia, Kristoffer Klaesson a sosit în Polonia într-o formă fizică jalnică. „A venit cu burtă”, scriau jurnaliștii locali.
Norvegianul, care avea contract până în iunie 2027, a fost trimis la echipa de rezerve, în liga a patra și apoi concediat! Presa din Polonia a scris că Klaesson a fost văzut într-un restaurant McDonald’s. La scurt timp, clubul a anunțat încetarea colaborării: „Din păcate, o colaborare pe termen lung n-a fost posibilă. Am reziliat angajamentul amiabil, de comun acord”, au transmis cei de la Raków Częstochowa.
Mijlocașul Vasilios Sourlis a avut aceeași soartă. Miercuri, polonezii i-au reziliat contractul pe motiv că este prea gras! Grecul, crescut de Olympiacos, era accidentat când a semnat cu Raków Częstochowa, în vară. Nu a jucat niciun minut de atunci, fiind o singură dată pe banca de rezerve.
Potrivit jurnalistului Jarosław Kłak, Sourlis s-a îngrășat în timp ce se recupera după accidentare! A plătit câteva amenzi din această cauză, dar nu a reușit să dea jos kilogramele în plus. În consecință, Raków i-a reziliat și lui contractul.
După opt etape de campionat, Raków ocupă locul cinci în clasament. Înființată în 1921, Raków a câștigat titlul de campioană a Poloniei în 2023.
Source link