Marius Șumudică (53 de ani) a avut un discurs echilibrat la flash-interviul de după meci, dar s-a enervat la conferința de presă când a fost întrebat despre momentul petrecut în fața galeriei imediat după fluierul de final.
Antrenorul și-a salutat fanii și a fost acuzat la conferința de presă că a înjurat marea rivală alături de suporterii săi. Șumudică a negat vehement această variantă.
Marius Șumudică, enervat la conferința de presă
„Îmi așezam pantalonii și am niște pantofi la care îmi iese limba foarte mult la ei. Și mi-am tras limba la pantofi. Când eram cu degetul în gură? Mi se lipise o gumă de mestecat și am o lucrare.
Dumneavoastră dacă veniți și-mi arătați o singură scandare la care eu înjur sau aduc injurii clubului FCSB, eu cer să fiu suspendat. Mie mi-a rămas în sânge ceea ce făceam în Turcia. Te duci și saluți. Ce-ai văzut tu? M-ai văzut pe mine că am înjurat? Dacă vrei să mă acoperi, vino tu în locul meu aici? N-ai loc? Păi cum, că mai sunt două scaune.
Dacă pe mine mă vezi că aduc injurii galeriei adverse, eu cer să fiu suspendat. Dacă nu, te rog frumos să-ți ceri scuze. Eu m-am dus să-i salut și ei au început să înjure. Eu ce să fac? Te rog frumos să-ți ceri scuze. Eu n-am adus nicio insultă suporterilor Stelei, nu am înjurat, nu am spus nimic. Dacă-mi arăți o imagine, eu cer să fiu suspendat”, a spus Marius Șumudică, la conferința de presă
FCSB – Rapid 0-0. Egal nebun pe Arena Națională
FCSB are acum 20 de puncte și este pe locul șase, la egalitate cu CFR Cluj. Ambele au câte un meci în minus față de majoritatea echipelor din campionat.
De partea cealaltă, Rapid a ratat șansa de a se apropia și mai mult de zona locurilor de play-off și rămâne în a doua jumătate a clasamentului, pe locul zece, cu 17 puncte după 14 runde.
În următoarea etapă, FCSB va avea parte de un alt meci dificil, în deplasare cu Universitatea Craiova, iar Rapid va juca pe teren propriu cu cei de la Hermannstadt.
Source link