Mihai Rotaru a intrat în direct și a anunțat ce se întâmplă cu Costel Gâlcă, după înfrângerea cu Farul.

După ce Universitatea Craiova a rămas cu o singură victorie în ultimele opt etape, Mihai Rotaru, finanțatorul clubului, a intrat în direct pentru a anunța soarta antrenorului Costel Gâlcă.

Chiar dacă rezultatele din ultima vreme nu au fost pe măsura așteptărilor, patronul clubului spune că nu se pune problema schimbării antrenorului.

Universitatea Craiova avea ca obiectiv titlul în acest sezon și a avut un început entuziasmant de sezon cu Costel Gâlcă pe banca tehnică.

Mihai Rotaru a decis ce se întâmplă cu Gâlcă

„Nu s-a luat în calcul schimbarea antrenorului. Am avut chiar o discuție și acum două zile, și ieri. Concluzia a fost că nu se ia în calcul. Suntem într-un moment greu de opt etape.

Nu am fost să caut antrenori, nu ne-a interesat, nu avem o altă variantă. Clar sunt lucruri care trebuie schimbate, dar nu antrenorul,” a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.

Dobrogenii au reușit să producă surpriza și să învingă una dintre echipele cu pretenții la titlu în acest sezon. Astfel, echipa lui Gică Hagi iese din zona ”fierbinte” a clasamentului și urcă pe locul 12, cu 16 puncte.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova rămâne pe locul trei, cu 21 de puncte, la egalitate cu Dinamo, și ratează șansa de a urca pe locul doi, peste Petrolul Ploiești și la cinci puncte de liderul Universitatea Cluj.

Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Top Casinos

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Descoperă experiența captivantă a Betano Casino, cu sute de jocuri de noroc online, sloturi video, ruletă și blackjack live, oferind premii mari și distracție nelimitată. Intră acum în lumea jocurilor de cazino la Betano!

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

© Copyright 2025 O-CASINO
Powered by WordPress | Mercury Theme