MM Stoica a venit cu replica după declarațiile lui Dan Petrescu.

Chiar dacă CFR Cluj este departe de forma bună cu care a obișnuit în ultimele sezoane, Dan Petrescu a lăsat de înțeles că nu crede că ar putea fi dat afară prea curând din Gruia. Antrenorul a amintit de faptul că CFR Cluj are doar două înfrângeri în ultimele 14 meciuri și a dat exemplul celor de la FCSB, cu care se află la egalitate de puncte în Superligă, deși au investit mult mai mult în această vară în transferuri.

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a auzit declarațiile fostului său colaborator de la Unirea Urziceni și a reacționat imediat. “Ne ține socoteala nouă. Așa zice clasamentul, că suntem la egalitate de puncte și avem golaveraj mai slab noi. Ne ține nouă socoteala că ‘ne-a luat nouă atacantul’… da, dar noi am vândut un atacant pe cinci milioane. Sau chiar șase. El în loc să vorbească de CFR, vorbea de FCSB. Foarte frumos! Pentru el? Vezi că are puncte multe concitadina, pe care o bătea pe unde o prindea”, a spus MM Stoica, la Prima Sport. Acesta este al treilea meci consecutiv în care CFR Cluj nu reușește să câștige. Ardelenii au trei egaluri în ultimele trei confruntări. Celelalte meciuri ale grupei vor avea loc miercuri, CS Afumaţi – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (Stadion Comunal – Afumaţi, 15:00), respectiv joi, AFC Botoşani – FC Rapid Bucureşti (Stadion Municipal – Botoşani, 21:00).

Dan Petrescu: ”Nu uitați asta!” “Cei mai buni patru jucători au plecat, nu uitați. La CFR obiectivele sunt aceleași mereu, dar e foarte greu anul ăsta, dar nu e nimic pierdut, FCSB, dacă nu mă înșel, e în urma noastră și a băgat bani mulți, ne-a luat atacantul. În Cupă, mai avem două meciuri, dacă le câștigăm, ne calificăm. Pe mine mă deranjează că lumea nu vede realitatea. Realitatea, ce s-a întâmplat la echipă, cine a venit, cine a plecat. Înainte, băteam 1-0, eram criticat că nu jucăm nimic. Acum, avem cel mai bun atac, nu zice nimeni nimic”, a spus Dan Petrescu la finalul meciului.

Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Casinos
PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

Top Casinos

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Descoperă experiența captivantă a Betano Casino, cu sute de jocuri de noroc online, sloturi video, ruletă și blackjack live, oferind premii mari și distracție nelimitată. Intră acum în lumea jocurilor de cazino la Betano!

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

© Copyright 2025 O-CASINO
Powered by WordPress | Mercury Theme