Dorinel a comentat și momentul în care și-a bruscat jucătorul. Tehnicianul susține că David Maftei nu l-a privit în ochi când i-a făcut observație, iar de acum încolo spune că ar putea fi “și mai dur”. Nici publicul din Galați nu a scăpat de nemulțumirile antrenorului.
“Am pierdut două puncte foarte importante. Cred că jucătorii noștri au făcut o partidă foarte bună, cel puțin în prima repriză. Nu cred că trebuie să mai comentez prima repriză. Deși Dinamo a intrat în avantaj după o greșeală a portarului nostru, Dinamo nu a contat. Am avut multe ocazii, am pus presiune pe adversar. În repriza a doua am încercat să intrăm în avantaj și cred că meritam acel penalty clar. La penalty-ul echipei Dinamo, arbitrul s-a bucurat mai mult decât galeria lui Dinamo. La noi a fost penalty clar și nu s-a dat. Nu pot să fiu mulțumit. Sunt dezamăgit de atitudinea unor jucători, care nu sunt la prima abatere. Ei ar trebui să intre și să schimbe jocul. Aștept mai multă susținere de la public. În prima repriză ar fi trebuit să pună presiune mai multă. Dacă se supără suporterii noștri, îmi cer iertare, dar ăsta e feeling-ul meu.
A fost o minge foarte ușoară la Iustin Popescu. Nu știu ce s-a întâmplat sau ce a vrut să facă. E Superliga României, toți jucătorii trebuie să fie pregătiți și concentrați. E un joc al caracterului și al responsabilității. După joc imediat nu pot trage concluzii, dar voi lua câteva măsuri foarte drastice.
Specialiștii din televiziune trebuie să comenteze acea fază și altele. Avem specialiști care vor comenta acest meci. Aș vrea să fie obiectivi, nu dinamovști.
Să comenteze și să-și dea cu părerea toți specialiștii. Regulile sunt reguli la mine. Indiferent ce jucător este, când îi fac observație trebuie să se uite la mine din bun simț. Maftei nu s-a uitat. A avut trei greșeli de plasament, greșeli individuale și l-am avertizat foarte dur. Poate trebuia să fie și mai dur! E ușor să comentezi din studio și din tribună, dar e foarte greu ce fac eu aici și să mă chinui cu acești jucători care n-au bunul simț să se uite la mine. Nu mi-e rușine să îi avertizez și mai dur. Să fie foarte clar pentru orice jucător! Cât sunt eu antrenor, ei trebuie să respecte ce spun eu.
Au fost momente și momente. Poate uneori am sărit calul, dar pentru ceea ce ține de joc, de respectarea sarcinilor nu este cale de înțelegere. Jucătorii trebuie să respecte sarcinile, nu să mă subestimeze. Eu nu sunt antrenor de paie sau care să primească telefoane din tribună. Eu sunt antrenor din Divizia C aici. S-a mediatizat imediat ce am făcut. De ce nu se comentează 3 zile acel penalty? Foști arbitri și actuali arbitri m-au sunat și mi-au spus că a fost penalty clar. Domnul Flueran să vadă diferența dintre penalty-ul dat pentru Dinamo și cel neacordat nouă”, a spus Dorinel Munteanu.
-
Ce a spus David Maftei despre incidentul cu Dorinel Munteanu: “Mi-a spus să fac mai mult, mai mult, mai mult. Știți cum este dânsul. Nu este nicio problemă, suntem obișnuiți cu asta, n-a fost nimic. Da, ne ajută stilul ăsta, te ține în priză 90 de minute, ești foarte concentrat la fiecare fază. Este foarte bine”
Source link