Șefii din Copou au vrut să-i aducă rapid un înlocuitor lui Tony și l-au abordat pe Cristiano Bergodi, ultima oară antrenor la Rapid. Doar că s-au lovit de refuzul antrenorului italian.
Florin Prunea, fost președinte la Poli Iași, spune că italianul așteaptă să primească o ofertă din zona Golfului, astfel că nu ar fi tentat, momentan, de o revenire în România.
„Prima variantă a fost de antrenor străin. Bergodi, da. La Iași e extrem de apreciat, și el s-a simțit bine. Omul a fost foarte corect, am înțeles că așteaptă o ofertă din Golf”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
Cristiano Bergodi a mai fost antrenor la Poli Iași în 2009, când a bifat 17 meciuri la „cârma” echipei, din ianuarie până în iunie.
Moldovenii sunt pe locul 14 în clasament cu șapte puncte. După opt etape scurse în sezonul regulat al SuperLigii, Poli Iași a înregistrat două victorii, un rezultat de egalitate și cinci eșecuri.
Pentru ieșeni urmează meciul cu Universitatea Craiova de duminică, 15 septembrie, de la ora 18:15, din etapa #9. Cele două se vor întâlni pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași.
Source link