„Gimnasta română Ana Bărbosu a primit medalia olimpică de bronz, într-o ceremonie desfășurată la București, care a pus capăt unui lung șir de controverse, după ce medalia i-a fost inițial acordată lui Jordan Chiles și, ulterior, retrasă. Situația a fost dureroasă pentru toți sportivii implicați și inflamată de abuzurile la care gimnastele au fost supuse în mediul online. Bărbosu a spus, vineri, că această controversă a întristat-o și că se aștepta ca arbitrii și staff-ul de la Jocurile Olimpice să-și facă treaba așa cum trebuie. Cu toate astea, a ținut să sublinieze că le transmite gânduri bune gimnastelor din SUA”, au notat jurnaliștii de la ESPN, scrie Digi Sport.
„Noua medaliată cu bronz, Ana Bărbosu, se gândește la Jordan Chiles, după ce acesteia i-a fost retrasă medalia. Bărbosu a spus că speră ca Chiles să câștige în viitor o medalie de argint. Bărbosu a crezut că ea a câștigat bronzul, după ce scorurile inițiale au fost anunțate. Ținea steagul României, în timp ce și-a ridicat privirea și a văzut cum scorul s-a schimbat pe tabelă. Abia atunci, a scăpat steagul, și-a acoperit fața cu mâinile și a plecat în lacrimi. Acum, Bărbosu se gândește la Jordan Chiles și la coechipiera sa, Sabrina Voinea, care a coborât de pe 4 pe 5, după ce rezultatele au fost schimbate de TAS”, au notat și cei de la Fox News.
Ana Maria Bărbosu a dat o declarație plină de fair-play când și-a primit medalia. Olimpica a spus că speră ca şi colega ei Sabrina Maneca Voinea, dar și Jordan Chiles, să primească în urma demersurilor internaţionale medalia de bronz, aşa cum solicitase Federaţia Română de Gimnastică.
Vreau să le transmit tuturor că trebuie să aibă încredere şi dacă îşi doresc lucruri măreţe, se vor îndeplini, dacă se ţin de treabă şi îşi asumă munca grea. Eu mă bucur pentru această medalie primită astăzi, sper să fie o concluzie fericită şi pentru fete (Sabrina Maneca-Voinea şi americanca Jordan Chiles). Eu mă gândesc totuşi şi la ele, chiar dacă astăzi doar eu am primit medalia de bronz. Ne întristează pe toţi să vedem că la un nivel atât de mare au existat astfel de probleme, pentru că noi, sportivii, nu am greşit cu absolut nimic. Noi ne-am prezentat exerciţiile în faţa lumii şi ne-am dorit să transmitem cât mai multă emoţie şi bucurie. Şi ne-am fi aşteptat şi ca arbitrele să îşi facă treaba la fel de bine.
Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să-i revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea a ocupat locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles a terminat pe 5, cu 13,666.
Sportivii cu două medalii olimpice au primit două mașini din partea lui Ion Ţiriac. Și Sabrina Voinea a fost premiată.
Source link