Inspectoratul Muncii a desfășurat o campanie de control la angajatorii care desfășoară activități de jocuri de noroc și pariuri, în perioada 29 mai – 01 iunie 2024. Scopul a fost verificarea modului în care sunt încheiate contractele individuale de muncă.
Au avut loc 17 controale, iar în urma acestora au fost aplicate 7 amenzi în valoare totală de 29.000 lei.
Astfel, un angajator a fost sancționat cu o amendă de 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane fără un contract individual de muncă încheiat în formă scrisă. De asemenea, pentru deficiențele privind neevidențierea orelor prestate zilnic de către salariat, cu specificarea orelor de început și sfârșit ale programului de lucru, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.000 lei, conform ITM Argeș.
Această campanie a avut ca obiectiv identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniul activităților de jocuri de noroc și pariuri, eliminarea neconformităților, aplicarea măsurilor corective și a sancțiunilor corespunzătoare, precum și creșterea conștientizării angajatorilor și lucrătorilor privind respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.
Source link