În urma acestei acțiuni, reprezentanții Federației Române de Gimnastică doresc ca cele două sportive românce să primească medaliile de bronz fără a afecta medalia câștigată de americanca Jordan Chiles în urma contestației.
“Carmencita Constantin: “Noi asta am cerut”
“Am cerut acordarea a trei medalii de bronz: una pentru americanca, pentru că este un drept câștigat și judecata se face după ce și-a câștigat acest drept și nu este vina ei că au fost erori de arbitraj. Noi vrem două medalii de bronz, ambele sportive românce au fost nedreptățite.
Știm deja că completul de judecători este constituit. Din fericire, avem trei judecători, pentru că și acest lucru a fost o emoție. Am cerut trei judecători. Absolut tot ce am cerut, am obținut, iar acesta este un mare câștig.”
După finală, Nadia Comăneci a declarat că a solicitat explicații de la arbitri, iar motivul penalizării Sabrinei a fost “o fotografie cu o mică parte a câlcâiului ei care a ieșit puțin în afară din linie”.
“Vreau să spun că sunt mândră de aceste fete care au concurat superb, iar exercițiile de la sol au fost fantastice astăzi. Mă bucur enorm. Sper că toți cei de acasă s-au bucurat de această finală. Sper că acești copii vor continua și vor motiva generația de astăzi”, a spus Nadia Comăneci.
Source link