În noaptea de 30/31 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o localnică, despre un conflict care a avut loc în fața unei săli de jocuri de pe strada Victoriei, între mai multe persoane.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști la fața locului, un tânăr de 25 de ani din Târgu Jiu a fost lovit cu pumnii și picioarele în zona capului și corpului, în urma unui conflict spontan cu un alt tânăr de 21 de ani din localitate și alte două persoane necunoscute.
Persoana vătămată a refuzat să depună plângere și să primească îngrijiri medicale.
Un dosar penal a fost deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, conform informațiilor transmise de Poliția Gorj.
Source link